Blogul oficialal al grupei noastre - GRUPA ,,FLUTURAȘII"
Ed. IONELA - LAURA CARAIMAN

Bine aţi venit!
Ne bucurăm că ne vizitaţi şi sunteţi interesaţi de activităţile grupei noastre.


joi, 29 martie 2012

Program ȘCOALA ALTFEL

Aveți aici programul, cu detalii în legătură cu ziua, ora și locația, ce cuprinde activitățile ce se vor desfășura în săptămâna ȘCOALA ALTFEL.

miercuri, 28 martie 2012

ȘCOALA ALTFEL

Luni, 2.04.2012, debutează săptămâna în care se vor desfășura activități extrașcolare sub titlul ȘCOALA ALTFEL. Țin să precizez că este obligatorie participarea la aceste activități, pentru toți preșcolarii și toate cadrele didactice din grădinița noastră.
Detalii în legătură cu aceste activități veți primi vineri, 30.03.2012, în cadrul unei ședințe cu părinții ce va avea loc la ora 11.00, în sala de grupă.

Anunț important!

Mâine, joi, 29.03.2012, copiii vor sta acasă. Este zi de cerc padagogic. Ne vom întâlni vineri pentru noi aventuri în lumea cunoașterii la grădiniță.

marți, 13 martie 2012

La teatrul de păpuși!

Astăzi am vizionat un spectacol minunat prezentat, în grădinița noastră, de TRUPA DE TEATRU ZGUBILICI. Spectacolul a fost realizat după cunoscutul basm CENUȘĂREASA. A fost foarte interesant!
Sala e plină - așteptăm spectacolul!
 Nerăbdarea este mare!
 Sosesc șoriceii!
 Suntem foarte atenți!
 Cenușăreasa stă pe gânduri...
 Șoriceii vor să o ajute.
 Se sfătuiesc cu bunicul.
 Intă în scenă mama vitregă.
 Apoi surorile vitrege.
 Ne place tare mult!
 Suntem foarte atenți!
 Apare Zâna!
 Caleașca pornește spre balul de la castel.
 Iată Prințul!
 Face cunoștință cu Cenușăreasa.
 Probează pantoful.
 Ura! Plecăm la palat!
Mulțumim, TRUPA ZGUBILICI!

Pentru mămica mea!

Mămico, te iubesc!

luni, 12 martie 2012

Reînscrierea preșcolarilor

Stimați părinți,
În perioada 1.03.2012 - 31.03.2012 se face reînscrierea preșcolarilor pentru grupa mijlocie, în anul școlar 2012 - 2013.

Vă reamintesc documentele necesare întocmirii dosarului:
1. cerere de înscriere;
2. certificatul de naștere al copilului sub formă de copie xerox;
3. B.I./C.I. a părinților sub formă de copie xerox;
4. adeverință de la medicul de familie din care să rezulte că copilul este apt pentru a fi înscris la grădiniță, având toate vaccinările la zi.

Toate documentele vor fi puse într-un dosar din plastic cu șină.

miercuri, 7 martie 2012

Ipostaze

Fluturașul - ALICE

Melcul - ALICE

 
Prietenie - DENIS, ȘTEFAN, ALICE

 
Joc de rol - TIBERIU, MARIO, LORENA

Anunț important!


Dragi părinți,
Mâine, 8 martie 2012, la ora 11.00, sunteți invitați la grădiniță pentru a participa la o activitate cu părinții, dedicată zilei de 8 martie - ziua mamelor noastre . Activitate ce se va desfășura în sala de grupă.
Vă așteptăm cu mare drag!

sâmbătă, 3 martie 2012

A sosit primăvara!

Grupa Fluturașii împreună cu doamna educatoare Ionela - Laura Caraiman vă urează tuturor o primăvară fericită și vă dăruim, cu mult drag, un tradițional mărțișor!